RSS Feed

Din fața iubirii adevărate niciodată nu te dai ! ♥

       Oamenii se îndrăgostesc în fiecare zi. Nu e ca și când am alege pe cine să iubim, de cine să ne îndrăgostim. Cred că cineva, acolo, undeva în Univers, face ca două persoane să se întâlnească și iubirea lor să ia naștere, dintr-o privire, un zâmbet sau o atingere. Sau poate că inimile lor pur și simplu știu că sunt menite să fie împreună, să bată simultan. Oamenii au scris iubirea, au cântat-o, desenat-o, povestit-o, dar cred că iubirea se simte doar . Iar atunci când găsești acea iubire adevărată, acea iubire care te consumă, care îți aduce în viață pericol, aventură, suspans, acea dragoste care ne face rău, dar la care nu putem renunța, de care ținem strâns, pe care o protejăm, nu stăm cu mâinile în sân și așteptăm ca Universul să ne dea un șut în fund și să ne împingă către ea, ci facem noi primul pas, sau primii o mie de pași dacă e nevoie, și luptăm pentru ea pentru că e foarte rară și greu de găsit. Nu ne dăm pur și simplu la o parte din fața provocării ce ea ne-o oferă doar din teama de a nu fi răniți, ci facem tot posibilul ca ea să existe o eternitate, poate chiar mai mult. Pentru că din fața iubirii adevărate nu poți să te dai niciodată, fiindcă, dacă ea e menită să existe, va găsi întotdeauna o cale să supraviețuiască.

Anunțuri

12 responses »

  1. HMM..IUBIREA..SI TOTUSI IUBIREA CUM AR ZICE UN BLOGGER DE AL NOSTRU , FLORIN..
    DESPRE IUBIRE AM SCRIS SI AM VB MAI MULT DECAT DESPRE ORICE ALTCEVA.oricat mi-as fi dorit sa cred ca iubirea este ceva deosebit de spiritual..inca nu sunt convinsa.
    Personal consider ca e vb de chimie, de hormoni. chimia ne face se ne dorim atingerea, sarutul, privirea patimasa.afectiunea pe termen lung ce se dezv pe parcursul evolutiei relatiei, cred ca e de fapt tot e evolutie a speciei umane.nevoile s-au schimbat de a lungul secolelor si spiritul dar si corpul uman s-a adaptat. Astfel un copil are nevoie de ambii parinti pentru a se dezvolta armonios..natura ce a facut ? a creat aceasta nevoie de atasament pe termen lung si eliberarea de hormoni specifici pentru a o intretine cat mai mult timp (in ceea ce priveste cei doi parteneri).
    unii spun ca atunci cand iubirea e astfel inteleasa isi pierde din mister..si implicit din frumusete. este posibil …cine stie..dar ma stradui cu toate astea sa o traiesc si sa o retraiesc iar si iar…:)mult succes draga mea!

    Răspunde
  2. Reblogged this on mirupunct.

    Răspunde
  3. Cum stii daca e iubire adevarata?:) Asa e, nu stii, deci mai corect ar fi: Din fata iubirii niciodata nu te dai 🙂

    Răspunde
  4. nu e ceva sa o poti gasi sub capac, numai daca e o masina. unele masini vin cu full option :))

    Răspunde
  5. Am postat din greşeală la tine, în loc să postez comentariul la articolul de guest post la Personalitate autentică. Aveam deschise ambele pagini şi nu mi-am dat seama unde scriu. Se pare că este prea târziu… şi nu văd stelele pe cerul tău 🙂
    Oricum, pentru postul tău – acum. Dragostea nu cred că întreabă pe nimeni, iar nevoia de iubire o simte orice om, cât de năpăstuit ar fi. Părerea mea este că trebuie să ştii când este iubire adevărată şi când doar foc de paie. Iar dacă iubirea este împărtăşită, probabil că dragostea nu ne face rău, ne face bine, suntem mai fericiţi. Doar undeva departe o mică frică, ce nu dispare, să nu piezi ceea ce ai, poate că există. Dacă ai prea mult de luptat cu cealaltă persoană, cu temerile ei, cu angoasele sau cu lipsa de încredere, până la urmă erodează sentimentul cu desăvârşire. Dacă trebuie să lupţi cu condiţiile vitrege, cu oamenii ce se pun în cale – da, poţi, dacă ai alături iubitul, iubita. Singur nu poţi lupta pentru dragoste. Pentru dragoste trebuie să fie doi care să lupte.

    Răspunde
  6. iubirea adevarata nu are cum sa dureze foarte mult, caci, de aia ii zice iubire adevarata

    Răspunde

coșul cu rufe murdare. lasă și tu ceva.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: