Dacă voi avea o fată…

      Dacă vreodată, peste ani și ani, voi avea o fată, mă voi asigura că știe cât de mult o iubesc, că sunt acolo pentru ea și că sunt mândră de ea indiferent de situație. Iar când va avea 3-4 anișori îi voi împleti părul, o voi săruta de „noapte bună!” și îi citi povești cu Făt-frumos și Ileana-Cosânzeana.

      Mai târziu, pe la 7-8 ani, îi voi spune adevărul, că eroii nu există. Că niciodată un bărbat cu pelerină și lenjerie peste pantaloni nu va veni s-o salveze când se va afla în bucluc. Că salvarea o găsește numai în ea, și în oamenii din jurul ei care o iubesc necondiționat. Că viața îi va da un șut în fund de fiecare dată când va avea ocazia, și că va aștepta să se ridice ca să-i dea și-un pumn în stomac.  Și îi voi explica faptul că e prea fragilă și mâinile ei sunt prea mici și prea puține pentru a vindeca toată durerea pe care o vede în jur. Și vor fi zile când va vrea să schimbe ceva, să facă bine, iar atunci îi voi spune că indiferent de cât de mult lupți și cât de curajoasă ești, nu e suficient. Că la final, încercând să salvezi pe alții, vei sfârși în genunchi, plină de vânătăi și cicatrici. Însă când momente ca astea o lovesc fix în față, când furtuna apare în viața ei,o voi lua în brațe și îi voi spune că nu trebuie să dispere. Nu poți fugi de ploaie, și oricât ai alerga, nu dispare așa ușor, de aceea, de cele mai multe ori, cea mai bună soluție e să te oprești și să te joci în noroi, să dansezi în ploaie, să lași picăturile să-ți spele trupul. Să râzi răului în față. Să-l sperii mai mult decât el te sperie pe tine.

      Când se va speria noaptea de vreun zgomot din camera ei, o voi lua de mânuță și îi voi arăta că monștrii de sub pat sau din dulap nu există. Adevărații monștrii sunt afară, lumea e plină de ei. Și nu-s înspăimântători. Chiar deloc. Majoritatea au fețe drăguțe și sunt îmbrăcați în aparențe. Îi voi spune: draga mea, ești mică și lucrurile ce te sperie acum, peste câțiva ani, vor deveni amintiri care te vor face să râzi. Vei descoperi că viitorul îți rezervă o sticluță de fericire și cutii întregi de tristețe, dar dacă vei știi cum să pui câte o linguriță, două de fericire într-un castron de tristețe vei descoperi că viața nu e atât de rea la gust. Să nu-ți închizi niciodată ochii și să nu-ți sugrumi glasul doar pentru că cineva nu e de acord cu părerea ta. Să nu încetezi niciodată să ceri mai mult, dar întotdeauna să te mulțumești cu ce ai. Mai mult va fi doar un bonus. Un bonus care vine repede și se duce mai repede decât a venit.

          La 15-16 ani voi încerca să-i fiu alături în cele mai „grele” momente ale adolescenței. Îi voi spune că atunci când îi va plăcea de un băiat, nu ar trebui să păstreze secret. Ci ar trebui să se ducă la acel băiat, să-l sărute și să-i zică ce simte pentru el pentru că niciodată nu ar trebui să îi fie rușine sau să îi pară rău pentru inima care îi bate puternic în piept. Iar dacă el va râde de ea sau își va bate joc, ei bine, acel băiat ar trebui să aibă o mică discuție cu mama ei.

        Draga mea, îi voi spune, ochii tăi sunt prea frumoși și plini de vise pentru a-i tulbura cu lacrimi pentru un băiat. Și nimeni, absolut nimeni, nu are dreptul să încerce să te schimbe, căci, draga mea, cine încearcă să te schimbe, nu te apreciază cu adevărat. Cine nu e lângă tine în cele mai grele momente ale tale, nu are ce căuta să te țină de mână în cele mai bune. Și da, vei descoperi că Domnul Perfect nu există. În schimb există băiatul ai cărui ochi sunt sigurii pe care vrei să-i vezi dimineața când te trezești.

         Nu îi voi spune niciodată: „îți interzic să fumezi!” sau „fumatul nu e bun”. În schimb îi voi spune: vei fugi în viață, și în drumul tău lung vei strânge în suflet destul praf și cenușă, chiar vrei fum și-n plămâni? Și știu, credeți-mă că știu cum e să încerci lucruri noi, de aceea nu voi țipa la ea când va veni la 2 noaptea acasă, când o voi vedea sărutând un băiat la colț de stradă, când va mirosi a fum de țigară sau a bere. Să-i spui unui adolescent că nu are voie să facă ceva e ca și cum ai tăia aripile unei păsări care încearcă să zboare. Când va face vreo greșeală, nu o voi pedepsi,ci o voi ajuta să îndrepte răul făcut. Asta înseamnă să fii părinte. Să fii acolo când puiul tău are nevoie de tine.

          Dacă voi avea o fată, o voi ține în brațe pentru tot restul vieții mele. Poate nu voi fi destul de puternică să o apăr de fiecare umbră ce-i pune la încercare curajul, dar voi avea întotdeauna la mine puțină ciocolată și pansament care să-i aline durerea. Căci, dacă voi avea o fată,  știu că va fi ca mine, și știu că va sfărâmița pe oricine are curajul să stea în bătaia aripilor ei.