Concurs Aniversar

Hey, my dear followers, check it out! ♡

Another Books World

Cu ocazia implinirii unui anisor ne-am gandit sa organizam un concurs cu niste cartulii care sper ca vor fi pe placul tuturor.

Ce trebuie sa faci:

1.Lasa un comentariu cu numele si adresa ta de mail si un link catre facebook sau blogul personal in care ai postat link-ul acestui concurs.

2.Urmareste blogul prin mail(in stanga paginii sus se afla un chenar unde trebuie sa introduci adresa de e-mail si sa apesi pe URMARESTE,dupa aceea trebuie sa intri pe mail si sa confirmi cererea,altfel nu putem lua in considerare inscrierea).

Premiile:

1.Magie de doi bani de Kelley Armstrong

2.Jurnalul unui adolescent timid de Stephan Chbosky

3.Sub aceeasi stea de John Green

4.Mai las-o moale cu fantomele de Megan Crewe

5.Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere de Jennifer E. Smith

Concursul este random si se desfasoara intre 26 iulie-1 septembrie. Vor fi 5 castigatori. Cartile sunt in format…

Vezi articolul original 3 cuvinte mai mult

Friendship Bracelets :)

   M-am reapucat de făcut brățărele ale prieteniei.

   Mi-am deschis și o pagină :  CLICK AICI.

   Vă pup și îmbrățișez pe toți!

   Sper că sunteți bine și vă bucurați de vara aceasta frumoasă!

Noroc

Norocoși sunt oamenii care locuiesc lângă mare. Nu e nimic mai frumos decât să fii trezit de sunetul valurilor ce sărută țărmul neîncetat.
Norocoși sunt oamenii care au văzut iubirea în ochii celor iubiți, au simțit-o pulsând în venele lor și au gustat-o de pe buzele lor. Norocoși sunt oamenii care au vise, multe, neîncetate, rebele, mărețe căci ei sunt cei care vor zbura la sfârșit.
Norocoși sunt oamenii care trăiesc, căci mulți se nasc, dar nu toți supraviețuiesc.
Norocoși suntem noi, cei care scriem, cei care citim, căci noi suntem cei infiniți

 

– C.F.

Dacă voi avea o fată…

      Dacă vreodată, peste ani și ani, voi avea o fată, mă voi asigura că știe cât de mult o iubesc, că sunt acolo pentru ea și că sunt mândră de ea indiferent de situație. Iar când va avea 3-4 anișori îi voi împleti părul, o voi săruta de „noapte bună!” și îi citi povești cu Făt-frumos și Ileana-Cosânzeana.

      Mai târziu, pe la 7-8 ani, îi voi spune adevărul, că eroii nu există. Că niciodată un bărbat cu pelerină și lenjerie peste pantaloni nu va veni s-o salveze când se va afla în bucluc. Că salvarea o găsește numai în ea, și în oamenii din jurul ei care o iubesc necondiționat. Că viața îi va da un șut în fund de fiecare dată când va avea ocazia, și că va aștepta să se ridice ca să-i dea și-un pumn în stomac.  Și îi voi explica faptul că e prea fragilă și mâinile ei sunt prea mici și prea puține pentru a vindeca toată durerea pe care o vede în jur. Și vor fi zile când va vrea să schimbe ceva, să facă bine, iar atunci îi voi spune că indiferent de cât de mult lupți și cât de curajoasă ești, nu e suficient. Că la final, încercând să salvezi pe alții, vei sfârși în genunchi, plină de vânătăi și cicatrici. Însă când momente ca astea o lovesc fix în față, când furtuna apare în viața ei,o voi lua în brațe și îi voi spune că nu trebuie să dispere. Nu poți fugi de ploaie, și oricât ai alerga, nu dispare așa ușor, de aceea, de cele mai multe ori, cea mai bună soluție e să te oprești și să te joci în noroi, să dansezi în ploaie, să lași picăturile să-ți spele trupul. Să râzi răului în față. Să-l sperii mai mult decât el te sperie pe tine.

      Când se va speria noaptea de vreun zgomot din camera ei, o voi lua de mânuță și îi voi arăta că monștrii de sub pat sau din dulap nu există. Adevărații monștrii sunt afară, lumea e plină de ei. Și nu-s înspăimântători. Chiar deloc. Majoritatea au fețe drăguțe și sunt îmbrăcați în aparențe. Îi voi spune: draga mea, ești mică și lucrurile ce te sperie acum, peste câțiva ani, vor deveni amintiri care te vor face să râzi. Vei descoperi că viitorul îți rezervă o sticluță de fericire și cutii întregi de tristețe, dar dacă vei știi cum să pui câte o linguriță, două de fericire într-un castron de tristețe vei descoperi că viața nu e atât de rea la gust. Să nu-ți închizi niciodată ochii și să nu-ți sugrumi glasul doar pentru că cineva nu e de acord cu părerea ta. Să nu încetezi niciodată să ceri mai mult, dar întotdeauna să te mulțumești cu ce ai. Mai mult va fi doar un bonus. Un bonus care vine repede și se duce mai repede decât a venit.

          La 15-16 ani voi încerca să-i fiu alături în cele mai „grele” momente ale adolescenței. Îi voi spune că atunci când îi va plăcea de un băiat, nu ar trebui să păstreze secret. Ci ar trebui să se ducă la acel băiat, să-l sărute și să-i zică ce simte pentru el pentru că niciodată nu ar trebui să îi fie rușine sau să îi pară rău pentru inima care îi bate puternic în piept. Iar dacă el va râde de ea sau își va bate joc, ei bine, acel băiat ar trebui să aibă o mică discuție cu mama ei.

        Draga mea, îi voi spune, ochii tăi sunt prea frumoși și plini de vise pentru a-i tulbura cu lacrimi pentru un băiat. Și nimeni, absolut nimeni, nu are dreptul să încerce să te schimbe, căci, draga mea, cine încearcă să te schimbe, nu te apreciază cu adevărat. Cine nu e lângă tine în cele mai grele momente ale tale, nu are ce căuta să te țină de mână în cele mai bune. Și da, vei descoperi că Domnul Perfect nu există. În schimb există băiatul ai cărui ochi sunt sigurii pe care vrei să-i vezi dimineața când te trezești.

         Nu îi voi spune niciodată: „îți interzic să fumezi!” sau „fumatul nu e bun”. În schimb îi voi spune: vei fugi în viață, și în drumul tău lung vei strânge în suflet destul praf și cenușă, chiar vrei fum și-n plămâni? Și știu, credeți-mă că știu cum e să încerci lucruri noi, de aceea nu voi țipa la ea când va veni la 2 noaptea acasă, când o voi vedea sărutând un băiat la colț de stradă, când va mirosi a fum de țigară sau a bere. Să-i spui unui adolescent că nu are voie să facă ceva e ca și cum ai tăia aripile unei păsări care încearcă să zboare. Când va face vreo greșeală, nu o voi pedepsi,ci o voi ajuta să îndrepte răul făcut. Asta înseamnă să fii părinte. Să fii acolo când puiul tău are nevoie de tine.

          Dacă voi avea o fată, o voi ține în brațe pentru tot restul vieții mele. Poate nu voi fi destul de puternică să o apăr de fiecare umbră ce-i pune la încercare curajul, dar voi avea întotdeauna la mine puțină ciocolată și pansament care să-i aline durerea. Căci, dacă voi avea o fată,  știu că va fi ca mine, și știu că va sfărâmița pe oricine are curajul să stea în bătaia aripilor ei.

#revelatia numarul doi

 

Vouă nu vi se pare trist cum oamenii sunt în stare să plătească mai mult să fie amuzați decât să fie educați, cizelați, învățați?
Oare când viața îi va lovi din plin, se vor mai amuza?

– C.F.

Jurământ

Sunt posesivă, aiurită, geloasă, parșivă, amețită, voi râde mult, de cele mai multe ori fără încetare și fără motiv, mă voi supăra când nu îmi vei face pe plac, când nu-mi va conveni ceva, mă voi strâmba și voi ofta, voi scoate limba și voi arunca cu lucruri mici în tine.

Voi îmbrăca bluza sau cămașa ta dimineața și mă voi duce să-ți fac cafeaua, încet, să nu te trezesc.

Te voi trezi, știu, pentru că sunt neatentă și cu siguranță voi da peste ceva sau voi sparge ceva.

Seara te voi aștepta cu masa pregătită, dar nu cu ceva gătit de mine, cel mai probabil cu o pizza sau ceva comandat.

Mă voi cuibări lângă tine noaptea și te voi lua în brațe, și chiar dacă mi-ar fi cald, tot nu ți-aș da drumul. Îți voi sări în brațe fără motiv, și te voi săruta pe gât, și-ți voi mușca ușor urechea.

Mă voi certa cu tine din cel mai mic lucru, și voi plânge, voi țipa la tine, voi gesticula, voi da din picioare ca un copil mic ce nu își primește jucăria. Și după o oră, poate două, ne vom împăca.

Dar cu toate astea, indiferent de situație, îți promit, dragul meu, că te voi iubi până la adânci bătrâneți, până ce moartea ne va despărți și mult după aceea. 

postat pentru prima dată AICI. 

Poemul pentru ea

 Vreau să scriu un poem în tine.
Trupul meu e un stilou, iar pielea ta e o foaie infinită
ce așteaptă cu nerăbdare să fie iubită.

Mâzgălesc câteva sărutări, în grabă,
și șterg cu vârful limbii ce-am greșit.

Cu dosul palmei mângâi urmele de suspine
și respirația mea face marginile tale să tremure. 

Cerneala gurii mele gâdilă buzele tale aprinse,
iar setea din șoaptele mele îți îngheață pulsul.

Simt iubirea ce se naște din noi în venele tale,
trupul tău mi-e o carte deschisă.

Ești cel mai frumos cuvânt pe care l-am scris, iubito!

 

 ◊ creație proprie, a se evita orice tentativă de copy-paste
fără precizarea sursei. Mulțumesc! :)

Viitor

 

Am postat-o și pe TUMBLR, e un mic poem al meu. 🙂

#revelatia numarul unu

Oamenii se așteaptă să fii lângă ei când au probleme, 
dar de cele mai multe ori uită să te întrebe dacă tu ești bine.

Eu sunt această persoană :)

        Opt planete în Sistemul Solar. Șase continente, cinci oceane, o sută nouăzeci și cinci de țări, peste șapte miliarde de locuitori pe Terra. Cu fiecare minut care trece cineva se mai naște. O nouă speranță apare, și, totodată, cu fiecare minut care trece, cineva, undeva moare. Din toată această mare de suflete fac parte și eu. Cine sunt eu?

          Eu sunt un om plin de defecte și calități, lucruri fără de care nu aș mai fi eu, lucruri care mă alcătuiesc precum piesele completează un puzzle. Eu sunt un om plin de vise, de speranțe, de dorințe, de greșeli, de lucruri bune, un om care cu fiecare bătaie de inimă vrea mai mult.

        Bunicul îmi spunea, când eram micuță, că timpul e precum un ocean.Noi putem ține în mâinile noastre o infimă parte din el, dar, dacă suntem destul de curajoși, putem transforma acea mică parte în ceva care să conteze. Atunci, pe la 4-5 anișori, nu realizam ceea ce se ascunde în spatele vorbelor lui, nu știam ce voiam, mă mulțumeam cu zâmbetul mamei, cu povestea de seară spusă de tata, cu înghețata primită de la bunicul și cu bunica ce-mi cânta mereu.

        Acum vreau mai mult, din ce în ce mai mult. Și nu din punct de vedere material, căci consider că toate aceste bunuri, fără de care oamenii nu ar putea trăi, reprezintă ceva trecător, ceva ce piere la simpla atingere nemiloasă a timpului. Vreau ca cineva, cândva, în viitor, să-și amintească de mine. În acestă mare de inimi, vreau să fiu un val ce lovește imensa plajă a vieții și lasă o urmă. Un semn, cât de mic posibil, vreau ca oamenii să știe că am fost aici și că am luptat, nu doar pentru mine, ci și pentru alții care-s prea fricoși să lupte pentru ei înșiși. Vreau să fiu o voce care să se facă auzită din mulțimea în care se află, nu ecoul cuiva. Vreau să fac lumea un loc mai bun. Sunt vorbe mari, știu, dar se spune că atâta timp cât respiri totul e posibil.

        Există suișuri și coborâșuri, pajiști pline de verdeață și păduri uscate, inimi rezistente și inimi rănite. Viața este un munte, însă în timp ce îl urci realizezi că priveliștea a meritat efortul. Eu am început să-mi escaladez muntele. E foarte înalt, plin de obstacole, dar lumina ce pătrunde timidă din vârful acestuia îmi dă curaj, îmi dă putere, încredere că îmi pot îndeplini visurile.

       Eu sunt această persoană care știe ceea ce vrea și știe că nu trebuie să renunțe la asta, știe că e dificil să aștepți până ce totul va deveni realitate, dar că e și mai dificil să regreți că nu ai încercat.

Destăinuire

            „Și l-aș fi iubit, cum marea iubește țărmul: la nesfârșit. Chiar dacă țărmul îl trimite înapoi, oceanul niciodată nu-ncetează să-l sărute. Și l-aș fi iubit, din cap până în picioare. Din vârful nasului, până la degetul mic de la mâna dreaptă. De la ochii aceia încețoșați de vise, până la buzele pline de dulceață. De la inima ce-i bătea melodios în piept, până la pulsul de la vena mâinii stângi. De la genele negre, până la călcâiul piciorului drept. Și-aș fi luat-o de la capăt. Iar și iar. Până nu ar mai rămâne nimic de iubit. Și când n-ar mai rămâne nimic de iubit, aș inventa eu ceva nou. 

            I-aș fi iubit pământul de sub picioare, și sângele din vene, și aerul din plămâni, și tot ce ar fi atins, și fiecare cuvânt pe care-l spunea, fiecare bătaie a inimii, fiecare suspin, fiecare șoaptă, fiecare strănut, căci toate astea alcătuiau persoana pentru care aș fi dat totul.
Și l-aș fi iubit, dacă mi-ar fi dat ocazia. Măcar un minut, căci minutul acela știam că, în mintea mea, era ceva infim, dar în sufletul meu, minutul acela era eternitate.
Dar nu mi-a dat nici măcar o secundă să-l iubesc. A venit, mi-a pictat lumea-n culori cu totul diferite, dar n-a așteptat nici măcar să se usuce vopseaua că a și plecat. S-a dus să picteze lumea altcuiva. Poate acolo va aștepta, poate acolo va rămâne, va rămâne măcar până se usucă vopseaua, și poate va da alt contur acelei lumi.

         La mine a făcut-o, fără să vrea, a modelat totul printr-o simplă privire. Și apoi a plecat, lăsându-mă pe mine aici, singură, ducându-i dorul. Lăsându-mă pe mine aici să mâzgălesc ceva ce el începuse atât de frumos. ”

       Se semnă la sfârșit, puse pixul jos, își bău cafeaua și plecă.
Oare, mă-ntreb, dacă i-ar fi dat ocazia, EA l-ar fi iubit așa cum mi-a povestit?

 

Noi împreună suntem infiniți

– Spune-mi o poveste.
– Ce poveste?
– Povestea noastră. Cum ne vom reîntâlni, și cum ne vom îndrăgosti, și cum ne vom săruta ca și cum ar fi pentru prima dată. Și cum vom face dragoste cu orele fără să obosim. Și cum ne vom certa…
– Dar ne vom împăca, nu?
– Da, repede, foarte repede. Defapt nu! Nu ne vom certa. Noi doar ne vom iubi. Până vom consuma toată dragostea din lume.
– Și când nu va mai rămâne dragoste?
– Pentru noi întotdeauna va rămâne dragoste.
– Și finalul?
– Fără final. Noi împreună suntem infiniți.

*dețin acest mic dialog, în realitate e mai lung, dar l-am scurtat  
și l-am postat AICI, apoi a fost copiat și postat pe vreo 6 pagini
de pe Facebook.. long story, ceea ce voiam sa menționez e
că e al meu, creație proprie.

Vânători de speranțe

Noi, muritorii, vânăm trăiri eterne.
Vânăm certitudini pentru a ne mai putea șterge din nesiguranță.
Vânăm iubire, căci doar în felul acesta, teama că vom muri singuri se diminuează.
Vânăm vise, le prindem, dacă nu pe ale noastre, pe ale altora, și le ținem captive, neștiind că visele, ca să devină realitate, trebuie lăsate libere.
Vânăm fericire, dar, amestecată cu tristețea pe care deja o avem, fericirea se transformă în amar, amarul zilelor ce trec și nu se mai întorc.
Și timp de zeci de ani alergăm după tot felul de lucruri, nerealizând că la sfârșitul cursei toate acestea ne sunt inutile.
La sfârșitul drumului, cu toții cădem în aceeași prăpastie.

Scrisoare către inima mea

                                                                       Dragă Inimă,

        M-am îndrăgostit. Și te rog să nu dai vina pe mine. Zău dacă am vrut să se întâmple ceva! Pur și simplu s-a întâmplat.. Tu ești de vină, până la urmă! Tu și ochii ce l-au văzut pe EL.
EL… și EL e de vină! Că a apărut în calea mea când tu, ca o proastă, te-ai găsit să-ți găsești o pereche. Perechile mele de cercei și șosete nu-ți mai ajungeau. Nu crezi că ești cam egoistă? Și văd că nu te-ai învățat minte. Nu știi vorba aia? Din greșeli înveți. Dar văd că tu n-ai învățat din greșeli. Să-ți fie rușine! În fine, chiar sunt curioasă cum o să te descurci de data asta. Am vorbit și cu Creier. A zis să-ți dau vreo două-trei din partea lui. Și mi-a zis să-ți transmit condoleanțe. Că cică a calculat el și dragostea asta o să dureze ceva timp. Și o să fie a dracu de dureroasă și greu de depășit …
Mult succes, zic!

Cu părere de rău,
Eu.

Quote of the day – 19

 

„Mic tratat de dor” – Mihaela Rădulescu

Scrisoare către liceeni

        Generația asta care se crede buricul pământului, treziți-vă! Nu sunteți cei mai cei și nu veți fi niciodată dacă nu veți munci și învăța pentru asta. Deschideți ochii și priviți în jur. Nimic nu mai e lapte și miere. Nici Măgura, are numai coloranți și arome. Nu totul se rezumă la voi, nu sunteți cei mai tari din parcare dacă aveți în buzunare banii părinților. Părinții voștri au muncit pentru acei bani. Întrebare e, când nu vor mai fi ei sau când nu vor mai avea sau vrea să vă dea, ce veți face? Treziți-vă din visul vostru perfect și deschideți o carte, vă asigur că nu vă veți tăia în hârtie. Învățați acum, cât mai aveți timp. Timpul e limitat și nu așteaptă pe nimeni! 😉

Ură

Așa deci… Consider că ura e un sentiment prea puternic pentru mine. Pot spune că urăsc să fie prea cald, urăsc să fiu răcită, urăsc să … ceva. Dar n-aș putea urî o persoană, o ființă. Nu știu de ce, dar nu pot. Să presupunem că cineva îmi face ceva rău sau greșește cu ceva față de mine. Ok. Voi veți zice „Păi în cazul ăsta o să urăști acea persoană.” . Nu. Probabil că îmi voi schimba părerea despre ea, voi înceta orice legătură cu acea persoană,  îmi voi schimba atitudinea, sau nu îmi va mai plăcea. Dar nu aș putea s-o urăsc. Cred că viața e mult prea scurtă pentru a-ți risipi timpul urând pe cineva. Cel puțin eu după acest principiu acționez. Poate că inima mea e defectă și trebuie reparată, de aceea nu pot nutri sentimente de ură față de o ființă. Dacă este așa, ei bine nu vreau să o repar. Să rămână cum e, mie-mi place.

 

Protejat: Cerșetoare de iubire

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

trei noaptea.

Vino aici, lângă mine. Ia-mă de mână și hai să privim amândoi stelele. Să ne învelim cu razele lunii . Să ardem amândoi în întunericul nopții. M-am obișnuit să ard în ochii tăi mari și căprui, plini de vise. Dimineața să ne trezim leneși și somnoroși, să mai furăm alte 10 minute în plus. Niciodată nu mi-a plăcut cafeaua rece, dar dac-o beau cu tine m-aș putea obișnui, zic.

Replici de agățat… rufele pe sârmă

     În ultima vreme din ce în ce mai mulți bărbați/băieți au prins curaj și, pentru a se împrieteni/ieși cu o fată, folosesc tot felul de tertipuri, de exemplu replici de agățat. Nu știu despre voi, dar pe mine una mă scârbesc chestiile astea și de fiecare dată când aud o replică din asta îi dau peste nas persoanei care a folosit-o. Mai jos aveți câteva exemple de asemenea „replici de agățat”, eu zic că cu așa ceva poți agăța doar rufele pe sârmă.

    Părinții tăi sunt handicapați? Că tu ești foarte specială..

    Mi-aș dori să fii o ușă să te trântesc toată ziua.

Frumoase picioare, la ce oră se deschid?

Văd că ești destul de înaltă, dar niciodată nu strică 20 de cm în plus.

Ai 206 oase în corp. Vrei încă unul?

Hei, pisi! Bag un suc în tine?

Crezi în dragoste la prima vedere sau trebuie să mai trec o dată?

Dă-mi o poză cu tine să știu ce să îi arăt Moșului să-mi aducă de Crăciun.

Ești religioasă? Pentru că ești răspunsul rugăciunilor mele. ( wtf?! 😆 )

Tatăl tău e terorist? Pentru că tu ești o bombă.

Corpul tău e alcătuit 90% din apă și mie mi-e sete.

Bond! James Bond! ( bou, mare bou 😀 )

Trebuie să sun în Rai și să le spun că și-au pierdut un înger.

Dacă mai știți voi altele, lăsați-le la secțiunea de comentarii 😀 duminică faină!